Absolvirea Liceului

Anul acesta, Răzvan Stefănescu, ambasador al Fundației „Star of Hope” România a absolvit Colegiul tehnic „Ion Holban”. Am fost alături de el în acest moment important. El își dorește să studieze la Facultatea de Informatică din Iași. Iată câteva cuvinte ale lui Răzvan: „Și iată că am ajuns cu ajutorul Lui Dumnezeu la sfârșitul clasei a 12 a. Au trecut anii de liceu cu cea mai mare rapiditate, am trăit clipe frumoase alături de colegi și profesori. Acum, urmează o altă etapă a vieții!

Am foat alături și de Iulia la festivitatea de absolvirea celor 12 clase pe care le-a terminat. Ea este în proiectul nostru din clasa a III a și are tetrapareză spastică. Am făcut nenumarate demersuri și am oferit consiliere părinților pentru ca ea să meargă la școală și liceu în învățământul normal. A fost un drum lung și greu, dar a meritat efortul.

 

 

Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Iasi - Aprilie 2015

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Fundaţia „Star of Hope” România în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi au organizat în data de 2 aprilie, Ziua Internatională de Conştientizare a Autismului, sesiunea de instruire pentru cadrele didcatice „Tulburări din Spectrul Autism – Dificultăţi si posibilităţi de integrare în învăţământ. Activitatea a făcut parte din campania naţională „Arată ca îţi pasă!”.

Citește mai departe...

 

 

Centrul de zi pentru copii aflati in dificultate, Husi - aprilie 2015

Luna aceasta 5 voluntari (elevi ale liceelor din Huşi) şi-au oferit sprijinul pentru a-i ajuta pe copiii din cadrul Centrului la teme și la activitățile extrașcolare.

Luna aprilie a debutat cu activități de confecționare a felicitărilor pentru Sărbătorile Pascale. Copiii au lucrat pe grupe, sau individual, la felicitările, care în final au ajuns la părinți, prieteni și voluntari, sub formă de mulțumire pentru tot sprijinul pe care l-au primit din partea lor.

Citește mai departe...

 

 

Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Dorohoi - Aprilie 2015

Săptămânal copiii cu nevoi speciale care sunt integrați în școli și grădinițe beneficiază de monitorizare. Pe lângă acest lucru, psihologul Fundației noastre merge și lucrează efectiv în clasă cu copilul care are nevoi speciale și este din proiectul nostru. Totodată oferim îndrumare și metode de lucru cadrelor didactice care au integrat acești copii dar nu au metodologia aplicativă sau clasele sunt prea aglomerate iar ei necesită o atenție mai specială.

Raluca, fetița care a beneficiat prin campanie, de o intervenție chirurgicală la urechi pentru fixarea aeratoarelor, i-a fost fixată și o proteză mandibulară provizorie. A fost și în această lună la control la Cluj tot cu ajutorul Fundației „Star of Hope” România pentru evaluari şi strângerea aparatelor fixate. Ea continuă și ședințele de logopedie din cadrul centrului deoarece are nevoie de recuperare și in acest domeniu.

Citește mai departe...

 

 

Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Iasi - Mai 2015

Copiii de la Centrul de Reabilitare pentru Copii şi Tinerii cu Dizabilităţi „Steaua Speranţei” Iaşi, în data de 8 mai au fost vizitaţi de tinerii de la Corul „Sdi Deo Gloria” al Liceului Baptist „Alex Popovici” Din Arad. Aceştia au pregătit un frumos repertoriu dirijat de domnul Cusursuz Vladimir. După micul recital tinerii au împărţit cadouri copiilor.

În data de 13 mai la sediul Fundaţiei „Star Of Hope” România a avut loc prima întălnire a Consiliului Director al Federaţiei Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi. Unul din principalele subiecte discutate a fost realizarea unui plan de viitor pentru respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi.

Citește mai departe...

 

 

Centrul de zi pentru copii aflati in dificultate, Husi - mai 2015

Luna aceasta elevii de la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși au prezentat copiilor din cadrul Centrului „Star of Hope” din Huși o piesă de teatru. Copiii de la Centrului s-au putut bucura, atât de timpul petrecut vizionând piesa de teatru, cât și de timpul petrecut cu elevii care au jucat pe scenă. Astfel de activități inițiate de elevi sunt modele de implicare a comunității în sprijinirea și încurajarea copiilor care provin din medii defavorizate.

Comunitatea este conștientă și răspunde la nevoile pe care le au membrii ei.

Citește mai departe...

 

 

Centrul de zi pentru copii cu dizabilitati, Dorohoi - Mai 2015

În această lună am participat la festivitatea de absolvirea celor 12 clase pe care Iulia le-a terminat. Ea este în proiectul nostru din clasa a III a și are tetrapareză spastică. Am făcut nenumarate demersuri și am oferit consiliere părinților pentru ca ea să meargă la școală și liceu în învățământul normal. A fost un drum lung și greu deoarece mama zilnic a dus-o și a adus-o de la școală, dar a meritat efortul.

Manuel Popa a fost operat la amândouă piciorușe. A fost spitalizat timp de două săptămâni, a fost externat cu ghips la ambele piciorușe pe care l-a purtat 3 saptămâni. Pe lângă problemele motorii, important pentru Manuel va fi recuperarea continuă de care va avea nevoie atât pe parte cognitivă cât și logopedică, deoarece având nenumarate spitalizari a oprit anul școlar. În cadrul Centrului „Star of Hope” Dorohoi el participă la ședințele de recuperare logopedică și cognitivă iar mama la grupul suport. Deasemenea această familie a fost ajutată de noi cu îmbrăcăminte și alimente.

Citește mai departe...

 

 

Newsletter - Ianuarie-Martie 2015

Centrul Regional de Reabilitare pentru copiii și tinerii cu dizabilități „Steaua Speranței” Iași

-Ianuarie-

Luna aceasta, la Centrul de zi „Steaua Speranței” Iași au avut loc două întâlniri de grup suport pentru familii, la care au participat un număr de 20 de familii.

De asemenea, în această lună am primit vizita unui grup de jurnaliști din Suedia, vizită ce a avut ca scop cunoașterea problemelor cu care se confruntă familiile din România care au copii cu nevoi speciale, felul în care se implică comunitatea și modul în care Fundația „Star of Hope” a ajutat familiile acestor să treacă mai ușor peste problemele întâmpinate.

   

-Februarie-

Luna februarie a fost o lună pe care Fundația „Star of Hope” România o dedică „Familiei”. Astfel, Fundația a pregătit o seară plină de jocuri, voie bună și mulțumire pentru familiile care au copii înscriși în cadrul Centrului Regional de Reabilitare „Steaua Speranței” Iași.

Anul acesta este cel de-al 3 lea an în care atât mamele, cât și tații copiilor, au participat la un astfel de eveniment. E nevoie de curaj și determinare, pe lângă elementul principal – iubirea, pentru a întemeia o familie. Cu atât mai mult e nevoie și de răbdare, dăruire și speranță. Așadar, pentru că merită, „Familia” a fost sărbătorită și cinstită de către Fundația „Star of Hope” România.

-Martie-

Fundația „Star of Hope” România împreună cu Asociația „Renașterea Speranței” a organizat în data de 19 Martie, începând cu ora 14:00, în Zona Intersport – Palas Mall, evenimentul „UP WITH DOWN”, organizat în cadrul Campaniei de susținere a Persoanelor cu Sindrom Down.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul săptămânii dedicate Sindromului Down și a marcat ziua de 21 Martie - declarată Ziua Mondială a Sindromului Down. Ne-am propus ca prin acest eveniment să informăm, să sensibilzăm și să creștem atât gradul de acceptare în comunitate a persoanelor cu Sindrom Down, cât și a gradului de implicare în viața acestora.

Spectacolul a fost moderat de doamna Raluca Diaconiuc de la Radio Iași. Au performat Facultatea de Teatru Iași - Dans comic - AN l clasa prof. univ.dr. Aurelian Balaita, coordonator mișcare scenică lector univ. dr. Ligia Delia Grozdan, „Academia Show” - Prof Ligia Delia Grozdan, Prof. Cosmina Paraschiv, Prof. Alina Cosoi - 2 dansuri, Palatul Copiilor Iași - un cantec – coordinator Prof Anca Apetroaie, Asociatia „Cutezatorii” - un dans - Coord. Prof. Ligia Delia Grozdan, Prof. Cosmina Paraschiv, Andreea Dancinescu și tinerii cu Sindromul Down de la Asociația „Renașterea Speranței”- 2 dansuri.

Au fost prezente la eveniment în jur de 250 de persone alături de cadre didactice, elevi și studenți, voluntari, reprezentanți ai autorităților publice, ai firmelor și ONG-urilor din Iași. Domnul Cristian Adomniței, președinte al CJ Iași, doamna Niculina Karacsony și doamna Mihaela Zaharia din partea DGASPC Iași, doamna Mihaela Pahone din partea Prefecturii Iași cât și Roxana Necula președinte CNASR Iași au fost prezenți și și-au arătat susținerea față de persoanele cu Sindromul Down.

Partenerii noștri, școlile și liceele, ONG-urile din Iași cât și cei prezenți în Palas Mall care au vrut să se implice au cumpărat câte un balon, au scris pe el cuvinte de încurajare și gânduri bune pentru persoanele cu Sindromul Down și l-au agățat de cuvântul „DOWN”. Împreună, balon cu balon, s-a format un buchet cu mesaje de încurajare și s-a ridicat „Down”-ul și astfel s-a demostrat empatia comunității pentru persoanele cu această afecțiune.

„Copiii cu Sindromul Down s-au bucurat foarte mult pentru că lor le place să arate ca și ei pot să facă ceva frumos. De fiecare dată când se implică în activități artistice pun foarte mult suflet. Noi ca părinți, prin acest eveniment am avut o șansă să le arătăm comunității cum se comportă ei în societate. Ce așteptăm noi pe viitor din partea comunității este să le oferim cât mai multe posibilități de a se dezvolta la întregul lor potențial.” a spus Mioara Iordache, președinte al Asociației „Renașterea Speranței” și mama a unei tinere cu Sindromul Down.

Centrul de Zi – Dorohoi

-Ianuarie-

Pe data de 15.01.2015 copiii cu nevoi special, alături de copiii de la grădiniţa "Ştefan cel mare şi Sfânt" au urmărit împreună teatrul de păpuşi ,,Ghiceşte povestea”.

În această lună am primit şi celelalte ghiozdane pentru copii mari de la Asociaţia „Stop Hunger”, care au fost distribuite tinerilor. Aceștia au fost extrem de bucuroși și vin cu rucsacul în fiecare zi la Centru .

În această lună eleviide la Seminarul teologic ,,Sf. Ioan Iacob” au lucrat şi socializat alături de copii din cadrul Centrului. Aceștia au confecționat diferite obiecte împreună, au jucat tenis și au pictat. De asemenea părinții pot face voluntariat în funcție de nevoile apărute și disponibilitatea lor.

-Februarie-

Pentru Adina, în această lună a ajuns mulajul din Germania, iar echipa de la „Ortotec” Iași s-a deplasat la Centrul din Dorohoi unde s-a făcut proba, urmând ca în luna martie să îi fie finalizată lucrarea privind protezarea mâinii.

O altă fetiță, Raluca a beneficiat prin campanie, de o intervenție chirurgicală la urechi pentru fixarea aeratoarelor și i-a fost fixată o proteză mandibulară provizorie pentru care lunar va trebui să meargă la Cluj pentru evaluari şi remodelare. După un an de zile, i se va pune proteza definitivă dacă totul va decurge bine. Ea continuă ședințele de logopedie din cadrul Centrului deoarece are nevoie de recuperare și în acest domeniu.

În cadrul Clubului Prieteniei a avut loc o activitate unde copiii au lucrat alături de elevi voluntari de la Colegiul Naţional Grigore Ghica, CLASA A IX A D. Activitatea s-a desfăşurat pe grupe de lucru respectiv pictură, abilităţi practice, utilizarea calculatorului. La atelierul de abilități practice copiii au lucrat în echipe cu elevi voluntari confectionând origami în formă de floare, la atelierul de pictură și-au arătat dragostea lor față de părinți desenând inimioare colorate pentru ei, iar la informatică au învățat să facă felicitări desenând pe calculator.

Pe data de 15.02.2015 copiii cu nevoi speciale alături de copiii de la grădiniţa ,,Ştefan cel mare şi Sfânt” au urmărit împreună teatrul de păpuşi „Măgărușul încăpățânat”

În această lună copiii au desfășurat o activitate cu grupa ,,Ursuleții” de la grădinița „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Întâlnirea a constat în confecționare de mărțișoare pentru a vesti venirea primăverii. Ei au lucrat marțișoarele manual din hârtie creponată roșie și albă și în loc de ciucuri la capete au legat baloane colorate. Aceste mărțișoare au fost dăruite copiilor cu nevoi speciale. La finalul întâlnirii copii s-au jucat împreună și au servit dulciuri.

Copiii de la Centrul „Steaua Speranței” Dorohoi au fost în vizită la expozitia „Columbofilia” Traditie și Pasiune. Intrarea am obținut-o gratuit atât pentru părinți cât și pentru copii.

Implicarea voluntarilor în activităţile Centrului

Elevii voluntari de la Seminarul teologic ,, Sf. Ioan Iacob” o dată pe săptămână au venit la Centru și au lucrat și socializat alături de copiii cu nevoi speciale. Ei au confecționat articole hand made și mărțișoare împreună cu copiii de la Centrul „Steaua Speranței” și s-au implicat și în distribuirea lor. Alături de ei au lucrat și părinții copiilor cu nevoi speciale, toți formând o echipă.

O altă activitatea a elevilor voluntari de la Seminarul teologic ,,Sf. Ioan Iacob” a fost acea de-a interacționa cu copiii prin jocuri de socializare și activități de mișcare.

Vă mulțumim!

 

 
. © 2013-2017 Star of Hope Romania